Cumpărături

Muzică şi software piratate

Poliţiştii de la Serviciul de la investigare a fraudelor au întocmit acte premergătoare faţă de B. MARIAN, de 41 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, oferirea şi distribuirea, în scop comercial de mărfuri pirate, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 139 ind. 6 alin. 2 si 3 din Legea nr. 8/1996 - modificată şi completată, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.P

Read the rest of this entry »

Produse cosmetice contrafăcute

Poliţiştii de la Serviciul de investigare a fraudelor au întocmit acte premergătoare faţă de M. MEREUŢĂ, de 33 ani, din localitatea Brăhăşeşti, judeţul Galaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate şi acte de concurenţă neloială, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 83, al. 1, lit. b, art.83 alin 2 şi art. 86 din Legea nr. 84/1998.

Read the rest of this entry »

Supermarket

A.F. CHEŢU NOREL
STR. REPUBLICII nr. 132 STREHAIA

MACH DISTRIBUTION S.R.L.
BD. VLADIMIRESCU TUDOR nr. 113 DROBETA TURNU SEVERIN

Magazine universale şi generale

TONIX IMPEX S.R.L.
STR. CRIŞAN bl. R1 DROBETA TURNU SEVERIN

REMDORA IMPEX S.R.L.
STR. CRIZANTEMELOR nr. 11 ORŞOVA

INTEX RO MA S.R.L.
SPL. MIHAI VITEAZU nr. 29 bl. Z6B DROBETA TURNU SEVERIN

CONSUMCOOP
STR. REPUBLICII nr. 126 STREHAIA

MIGDALUL S.R.L.
STR. INDEPENDENŢEI nr. 49 DROBETA TURNU SEVERIN

EL MAREX COM S.R.L.
STR. CRIŞAN nr. 17B DROBETA TURNU SEVERIN

COM TUMY S.R.L.
STR. 1 DECEMBRIE 1918 bl. 23 sc. E ORŞOVA

COMALIMENT S.R.L.
CAL. TIMIŞOAREI nr. 161 DROBETA TURNU SEVERIN

BLONDA IMPEX S.R.L.
STR. PRAHOVA nr. 90 bl. M2A sc. 1 ap. 2 DROBETA TURNU SEVERIN

Read the rest of this entry »

Magazine alimentare

PENTAGON S.R.L.
STR. AURELIAN nr. 124 DROBETA TURNU SEVERIN

TIMI COM S.R.L.
STR. PĂCII nr. 10 bl. XE3 sc. 1 ap. 2 DROBETA TURNU SEVERIN

GMF TRADE S.RL.
STR. KISELEFF nr. 88 DROBETA TURNU SEVERIN

ANA S.R.L.
AL. DANUBIUS nr. 3A DROBETA TURNU SEVERIN

FLUORESCENT S.R.L.
STR. CALOMFIRESCU nr. 271 DROBETA TURNU SEVERIN

CONY COM S.R.L.
STR. TRAIAN nr. 126 DROBETA TURNU SEVERIN

OLTENIA S.R.L.
STR. KOGĂLNICEANU MIHAIL nr. 5 DROBETA TURNU SEVERIN

MISIMI S.R.L.
CAL. TIMIŞOAREI nr. 43 DROBETA TURNU SEVERIN

CRONOS S.A.

Read the rest of this entry »

Magazine - încălţăminte

MAGAZINUL UTIL S.R.L.
STR. GHIAŢĂ DUMITRU nr. 18 DROBETA TURNU SEVERIN

ISFANDA S.R.L.
POMPILIU 4 DROBETA TURNU SEVERIN

LEYDA GINA MIXT COM S.R.L.
SPL. MIHAI VITEAZU nr. 27A bl. Z7A sc. 3 DROBETA TURNU SEVERIN

Încălţăminte - producători, distribuitori

MARIE MADELLAINE S.R.L.
STR. CRIŞAN nr. 38 DROBETA TURNU SEVERIN

LEONARDO S.R.L.
STR. TRAIAN nr. 72 DROBETA TURNU SEVERIN

Import-export

INTERFOOD PRODIMEX S.R.L.
CAL. TIMIŞOAREI nr. 87 DROBETA TURNU SEVERIN

ANDREIRA S.R.L.
STR. CRIŞAN nr. 70 DROBETA TURNU SEVERIN

CRINUS GOLD SERVICES IMPORT-EXPORT S.R.L.
STR. REPUBLICII nr. 114A-B STREHAIA

Flori şi plante decorative

ELPIDOR TRADING S.R.L.
STR. CRIŞAN nr. 59 bl. Z5 sc. 3 ap. 1 DROBETA TURNU SEVERIN