Acelaşi Severin puţin deprimant, mult mai frumos şi sigur motiv de inspiraţie...
Pentru că a fost ziua de naştere a soţiei mele în urmă cu câteva zile i-am reamintit că o iubesc la fel de mult ca acum aproape 30 de ani şi în loc de poem de dragoste mi-au "ieşit" aceste aceleaşi versuri. Nu pot digera defel acest sentiment al eşecului unei generaţii descendentă din oameni buni. Şi totuşi, DE CE?...
îngenunchează blând păstorul crihalic
cuprinde blajin genunchii cuviinţei
lipeşte-un obraz de uterul angelic
sâmbure zburdalnic patima nefiinţei...
prunc neisprăvit laş şi râzgâiat
îşi zăuită tatăl la hotar de plai
izgoneşte câinii trişor deşănţat
prăpădeşte turma cu hoţi de mălai
„unde-am greşit Doamne că noi l-am iubit
greu l-am mai crescut şi-acu ne alungă
Duminică, soare, linişte. Plec de acasă pe la 11 să mă tund, întrucât voi fi naş săptămâna viitoare şi "agenda" va fi sigur foarte încărcată. Aşadar m-am dus alături de mine, lângă Biserica de "carton", pe dreapta. M-am aşezat pe un scaun şi am aşteptat conştiincios să-mi vină "rândul". După circa 10 minute, un sfert de oră am ieşit în parcul de vis-a-vis să alung plictiseala. Copii la joacă, Biserica nouă mult avansată în construcţie, skateri, relaxare... M-am întors după vreo 15 minute tocmai când era finisat clientul de pe scaun. Mai aveam două persoane înaintea mea.
