Peste 9.000 de mineri din Oltenia intra, de luni, în şomaj tehnic timp de o lună. Ei vor primi, în această perioadă, doar 75% din salariu. Masura a fost luata deoarece exista stocuri mari de carbune pe fondul scăderii consumului de energie. Măsura afectează aproape o mie de mineri din Mehedinţi. Doar o parte din ei se vor mai întoarce însă la serviciu, la sfârşitul perioadei de şomaj tehnic. Ceilalţi vor fi disponibilizaţi, în cadrul unui program de restructurare care va fi stabilit de sindicate şi administraţie, în perioada următoare. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că în depozitele Companiei Naţionale a Lignitului sunt cam un milion de tone de cărbune, care riscă să se autoaprindă. În timp ce minerii au muncit în flux continuu, livrările au scăzut în ultima vreme, din cauza crizei financiare. De la Mina Zegujani din judeţul Mehedinţi, spre exemplu, de luni bune nu s-a mai vândut nici măcar o tonă de cărbune. Cei aproape o mie de ortaci lucrează la minele Zegujani şi Husnicioara din judeţul Mehedinţi.
</embed>
Technorati Tags: 




Publică un comentariu nou