Ştiri

Poliţie: infracţiuni auto, bătăi

 INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE

- In ziua de 03.03.2010, ora 08.30, cu ocazia executării unei acţiuni pe raza oraşului Strehaia, a fost identificat B.MARIUS, de 40 ani, din oraşul Strehaia jud. Mehedinti, în timp ce conducea un autoturism, având montate plăcuţe de înmatriculare ce aparţineau altui autoturism, radiat din circulaţie.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false de înmatriculare, faptă prevăzuta şi pedepsită de art. 85 alin 1 si alin 2 din OUG195/2002.

- În data de 03.03.2010, în jurul orei 10.30, pe D.N. 6, pe raza municipiului Orşova, a fost depistat M. GHEORGHE, de 39 ani, din comuna Unirea, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism care tracta autoutilitara, neînmatriculată în circulaţie, condusă de B. MIHAI, de 36 ani, din comuna Borlovenii Noi, judeţul Caraş Severin.

Read the rest of this entry »

FC Drobeta s-a desfiinţat, jucătorii continuă să joace

"Am sperat până în ultimul moment că voi găsi un sponsor şi că vom juca în retur măcar cu juniorii. Nu s-a găsit nicio soluţie şi am înştiinţat federaţia că suntem nevoiţi să ne retragem din campionat. Nu ştiu dacă Severinul va mai avea prea curând o echipă de Liga a II-a", a spus, dezamăgit, preşedintele clubului, Vasile Mănescu.

Jucătorii clubului s-au răspândit prin toată ţara, şi în Germania, continuându-şi activitatea. Iată lista cu echipele la care au ajuns aceştia:

Portari:

Eduard Zimmerman - CS Otopeni (B2)
Alin Barbu - Arieşul Turda (B2)
Marius Şuta - Petrolul Ploieşti (B1)
Nicuşor Bănică - Pandurii II Tg. Jiu (C5)

Fundaşi:

Flavian Roşianu - Gaz Metan CFR Craiova (B2)
Dan Ignat - Farul Constanţa (B1)
Marius Ardeleanu - CS Buftea (C3) ?
Florin Epure - Minerul Mehedinţi (C4)
Andrei Dicu - TSV Vatanspor Bad Homburg (E)
Ionuţ Ilie - Minerul Mehedinţi (C5) ?
Iulian Gheorghe -
Andrei Berceanu -

Mijlocaşi:

Eduard Stoica - Arieşul Turda (B2)

Read the rest of this entry »

Hipermarket Cora în Drobeta Turnu Severin

România Hypermarché a anunţat că va deschide un nou hipermarket pe piaţa din România, în Drobeta Turnu Severin, în urma unei investiţii de 22 de milioane de euro. Acesta va fi a şasea locaţie din reţeaua sa, proiectul urmând să fie dezvoltat de IBT ROM Construct SRL.

Al treilea hipermarket Cora care va fi deschis în provincie se va întinde pe o suprafaţă de 8.000 mp, cu o galerie comercială de aproximativ 4000 mp. Conform oficialilor companiei. valoarea totală a investiţiei programate este estimată la 22 de milioane de euro.

Magazinul va comercializa produse din sectoarele alimentar şi nealimentar, produse care sunt, potrivit companiei, în proporţie de 97% de la furnizori locali. (Capital)

Poliţie: ţigări, accidente auto, închisoare, furturi, bătăi, decese

 ACTIUNI ALE POLIŢIŞTILOR MEHEDINŢENI

- În data de 25.02.2010, poliţiştii mehedinteni, au continuat seria actiunilor, in sistem integrat cu lucratorii IJPF Mehedinţi şi lucrători vamali, pe linia combaterii comertului cu produse accizabile, in baza planului de actiune TERMINUS.
Cu aceasta ocazie au fost verificate 150 mijloace de transport, fiind abandonate la controlul vamal 460 pachete tigarete, în valoare de 2.300 lei.
În cadrul actiunii, poliţiştii l-au depistat pe P. CRISTIAN, de 31 ani, din Drobeta Tr.Severin, având în autoturismul pe care îl conducea, cantitatea de 120 pachete ţigarete netimbrate, de diferite marci.
Faţă de acesta, s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 12/1990, cu amendă în valoare de 1.500 lei si confiscarea intregii cantităţii de ţigarete.

Read the rest of this entry »

Evaziune fiscală, furturi, decese, comerţ ilicit

 POLIŢIŞTII MEHEDINTENI CONTINUA SERIA ACTIUNILOR PE LINIE EVAZIUNII FISCALE

- Având în vedere cadrul legislativ privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale cu ocazia vânzării produselor în regim duty-free, poliţiştii mehedinteni au continuat actiunile pe această linie, actiuni desfasurate in colaborare cu IJPF Mehedinti, specialisti din cadrul Gărzii Financiare si lucratorii vamali din cadrul Biroului Vamal Porţile de Fier I.
Au fost verificate mai multe societati de profil situate în zona punctului de trecere a frontierei Porţile de Fier I.
Exemplu:
Astfel, în ziua de 21.02.2010, ora 19.00, poliţiştii i-au depistat pe A. CRISTINEL şi N. CONSTANTIN, din municipiul Drobeta Tr. Severin, în timp ce încercau să introducă în ţară cantitatea de 200 pachete ţigări de diferite marci netimbrate.

Read the rest of this entry »

Poliţie: infracţiuni auto, ţigări, furturi, distrugeri, bătăi, accidente de muncă, infracţiuni economice

 INFRACTIUNI LA REGIMUL CIRCULATIEI

- În data de 21.02.2010, ora 09.00, poliţiştii de la Serviciul rutier l-au depistat în trafic pe B. ROBERT, de 24 ani, din municipiul Orşova, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, pe Strada Crizantemelor, din localitate, după ce consumase băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcolemiei.
Faţă de cel în cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 87, al. 1 din O.U.G. 195/2002 R.

- În data de 21.02.2010, ora 19.30, poliţiştii Biroului rutier l-au depistat în trafic pe B. EUGEN, de 18 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Nicolae Grigorescu, din municipiu, fără a poseda permis de conducere.

Read the rest of this entry »

Contrabandă cu ţigări la Porţile de Fier I

Dupa o monitorizare de cateva luni, un grup infractional organizat, ce derula actiuni de contrabanda cu tigari prin zona adiacenta Puctului de Trecere a Frontierei Portile de Fier I, a fost destructurat de politistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Mehedinti, politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din I.P.J. Mehedinti si comisarii Garzii Finaciare Mehedinti.

Poliţie: infracţiuni auto, evaziune fiscală, comerţ ilicit

 INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE

- În ziua de18.02.2010, ora 00.45, V. DĂNILĂ, de 48 ani, din Drobeta Turnu Severin a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitara pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Drobeta Turnu Severin, având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 16.02.2010.
În cauză, s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fapte prev. şi ped. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 R.

Read the rest of this entry »

Poliţie: dispăruţi, comerţ ilicit, furturi, infracţiuni auto

 DISPĂRUTĂ DE LA DOMICILIU, GĂSITĂ DE POLIŢIŞTII MEHEDINŢENI

- În ziua de 15.02.2010, desfăşurând activităţi specifice, agenţii Postului de poliţie Devesel, au identificat pe C. ANGELA, de 77 ani, persoană ce dispăruse de la domiciliu la data de 14.02.2010, ora 19.00. Femeia se adăpostea într-o casă părăsită de pe raza satului Chilia, comuna Devesel. Poliţiştii au sesizat cadrele medicale care, i-auacordat asistenţă medicală, fiind încredinţată familiei.

 INFRACŢIUNE ECONOMICĂ

Read the rest of this entry »