Pentru COMUNICATE DE PRESĂ trimiteţi email AICI

COMUNICAT DE PRESĂ
“Întotdeauna vor fi existând inşi curioşi la ceea ce se petrece în afara cadrului (cvasi) instituţionalizat din juru-ne. Tot dintr-aceştia se aleg şi cei pentru care arta în general şi muzica în particular sunt nu produse, ci lumi ce se vor create şi descoperite şi care coexistă cu poleiala noastră brănduită cea de toate zilele. Unii dintre aceştia, la rându-le, au cutezat să-şi, şi să ne (re-)inventeze lumea, iar cei rămaşi, au, la rându-le, curiozitatea de a explora aceste lumi propuse de primii.
Cei ce au pus la cale festivalul “Aici Severin!” cam asta au crezut că trebuie să se întâmple: să ofere prilejul întâlnirii dintre aceste noi lumi create şi cei ce vor să le cunoască.
Plecând de la premisa că arta înseamnă în primul rând vocaţie, şi abia în al doilea meserie, dorim să oferim prilejul celor pe care am îndrăznit să-i alegem să ne împărtăşească şi nouă, ăstorlalţi, mai puţin atinşi de har, universurile lor de sunet.”

Consideram acest proiect benefic pentru mediatizarea acestei regiuni a tarii..
Mediatizare facindu-se atit prin participantii la festival [concurenti, invitati si public] care vor veni din toate colturile tarii, dar si de peste hotare, cit si prin mijloacele media ce le avem la dispozitie.
Poate prin acest festival va creste interesul de a vizita aceasta zona. Cu toate acestea, e posibil sa aducem in acest an European, o altfel de imagine orasului Drobeta -Turnu Severin, acelasi oras care in perioada interbelica reusise sa ajunga intre primele optsprezece mari centre culturale ale Romaniei.
Organizatori:
Fundatia „AICI”[Turnu Severin]
Loc de desfăşurare:
Platou - Palatul Cultural “Theodor Costescu” -Turnu Severin (Cel mai important obiectiv cultural din Mehedinţi )
A doua ediţie a festivalului concurs Aici Severin se va desfăşura pe parcursul a 4 zile, în perioada 25-28 septembrie 2008, pe scena din fata Palatului Cultural “Theodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin
Concursul este rezervat trupelor neprofesioniste si evident, libere de orice contract. În concurs vor participa un numar de aproximativ10 trupe, care vor reprezenta aproape toate zonele tarii, ce vor sustine doar recitaluri LIVE. Trupele trebuie sa prezinte un repertoriu propriu, original, atit la preselectie, cit si la concursul final. Este acceptata orice trupa si orice gen muzical. Se vor acorda premii pentru locurile I, II şi III, precum şi premii speciale pentru cel mai bun instrumentist.
În afară de trupele ce vor participa în concurs, în fiecare din cele trei seri ale festivalului vor avea loc şi recitaluri ale unor trupe cunoscute de pe scena românească şi din străinătate.
Selecţia trupelor ce vor participa în concurs se va face in doua etape:
- preselectia pe baza ascultarii inregistrarilor trimise de trupe;
- selectia finala, dupa prestatia din concurs.
Juriul concursului este format din profesionisti ai lumii muzicale si ai presei muzicale, dar si din ascultatori de muzica din toate categoriile de vârstă, desemnati de catre organizatori.
Criterii de apreciere la preselectie si la recitalul din festival:
- calitatea compozitiilor muzicale
- originalitatea
- aranjamentele muzicale
- coeziunea muzicala si scenica
- calitatea si expresivitatea muzicala individuala
- atitudinea si prezenta scenica
- calitatea textelor
- respectarea timpilor alocati fiecarei trupe (atit in concurs cit si in afara)
Premii:
- Premiul I – 5.000 lei
- Premiul II – 2.000 lei
- Premiul III – 1.000 lei
- Premiile individuale (cel mai bun chitarist, basist, etc.) sunt premii surpriză.
- Ocupantul premiului I, va fi invitat in sa cante la editia urmatoare a festivalului, ca si invitat special.
Concurentii:
- 10 formatii alese in urma preselectiei
Invitatii:
METRO -USA
PERCY JONES & Tunnels -Anglia
SUSAN WEINERT -Germania
FUSION MUSIC -Romania
VITA DE VIE -Romania
TAXI -Romania
MIDNIGT EXPRESS -Romania
Pentru mai multe informaţii despre desfăşurarea festivalului, parteneri, invitaţi, juriu, regulament – accesaţi site-ul oficial al festivalului:www.aiciseverin.rgc.ro .
Comentarii
Pacat ca-i vreme nu tocmai
Pacat ca-i vreme nu tocmai buna,organizatorii trebuiau sa-si aranjeze din timp"ploile" la Institutul de Meteorologie si Hidrologie...
Igor