
Unul dintre marii inamici publici din România ultimilor ani a fost declarat (de către cine?) "extremistul" Corneliu Vadim Tudor. Extremist? A pus până acum vreo bombă, a organizat vreun atentat politic sau altfel?, a luat gâtul cuiva? De ce a putut face parte din Parlamentul României dacă era "extremist"?
Un atent şi imparţial observator al mediei scrise dar şi audio-video a ultimilor 19 ani ar putea afirma că Vadim Tudor nu a atacat niciodată PRIMUL. Atacul lui cu stiloul şi cerneala a fost consecutiv celor care l-au înjurat sau provocat, cunoscându-i patima, sinceritatea şi neputinţa de a răspunde altfel decât îi dicta conştiinţa lui de pamfletar patriot.
S-a afirmat că va folosi mitraliera dacă va ajunge la putere; această declaraţie a fost intens speculată şi exploatată (acum îmi vine în minte mediocrul actor Florin Călinescu, dar mulţi, mulţi alţi mediocrii).
Pentru reîmprospătarea memoriei trebuie spus că la o adunare omagială la Ţebea, prin 1997, Vadim Tudor a afirmat că dacă Guvernul Ciorbea va continua să conducă ţara tot aşa adică prin ceartă (Ciorbea se certa cu...Băsescu - ministrul transporturilor din vremea aceea de vreo trei luni- mai ştiţi emisiunea lui Marius Tucă despre ruperea Coaliţiei CDR când la întrebarea "se rupe sau nu Coaliţia?", invitatul său a spus nişte vorbe memorabile: "fii domle serios, nu pleacă câinii de la măcelărie..." şi au guvernat până la terminarea mandatului), deci spunea Vadim la Ţebea că dacă guvernul Ciorbea va continua să conducă ţara tot în halul acela (certuri, injurii, etc) "România nu va mai putea fi condusă decât cu mitraliera". Atât a trebuit vorbeţilor care s-au aruncat asupra lui, cu invective şi epitete gen "Hitler de România", "extremistul care va guverna cu mitraliera" etc. Stolojan i-a făcut cadou în direct la Tv un glonţ!- câtă ipocrizie!
Spunea Florin Călinescu, la PROTV dacă vă mai amintiţi, că România urma să fie bombardată ca Yugoslavia lui Miloşevici dacă câştigă Vadim şi că vom ajunge ultimii din Europa.
Iată că Vadim nu a câştigat dar ultimii din Europa am ajuns datorită haitei de ziarişti şi politicieni complici.
Complici sunt însă şi românii care "au pus botul" la sfaturile "dezinteresate" ale analiştilor, ziariştilor, comentatorilor atot-ştiutori... Acum câteva luni Mihaela Rădulescu era parcă la mare dragoste cu Elan Schwarzenberg; vedeta iubită de poporul pe care acum îl detestă ("sunt scârbită de România") a provocat un mascul timid s-o dezvirgineze la 17 ani iar la 18 făcea primul avort. Şi lumea a iubit-o, iar Adrian Năstase n-a mai trimis mascaţii să-l umfle pe nenorocit aşa cum a făcut cu Grig Bivolaru...
Ulterior Mihaela îl înjura pe la Poliţie pe Elan. Inconsecvenţa asta nu a mai fost taxată de nimeni, dimpotrivă.
În cazul lui Vadim însă, nici o concesie- a spus ceva pozitiv de Ceauşescu, la ghilotină cu el...
Eterna şi fascinanta manipulare din România.
Oamenii sunt prea grăbiţi, prea înfometaţi, prea buimaci ca să mai observe detaliile acestea. "Vadim extremist! Nu atinge! pericol de moarte!" şi lumea a fugit de "nebun", "sfătuită" de televiziune dar şi de intelectualii cameleonici, "dezinteresaţi", "bine intenţionaţi", "distruşi" de grija pentru români şi România!...
Vadim a scris "de bine" de Ceauşescu atunci când românii îşi puteau permite multe din salariul epocii comuniste. Apoi şi-a trimis în plic carnetul de membru de partid direct lui Ceauşescu, atunci când acesta nu a fost de acord de ex cu acordarea gradului de general al Armatei Române nepotului lui Mihai Eminescu şi nici înmormântarea lui cu onoruri militare, fie şi pentru că îl chema Gheorghe Eminescu.
Membru al Partidului Comunist Român a fost şi Iliescu, şi Constantinescu şi culmea şi Băsescu. Este vreunul din aceştia sau dintre ceilaţi mari disidenţi care să fi avut curajul să-l înfrunte direct pe Ceauşescu? Şi-a mai dat vreunul DEMISIA din PCR?
Răspuns:
- NU!
Toţi aceştia au mimat opoziţia, aşa cum au mimat ulterior democraţia... Manipularea televizionistică, ne afectează DUPĂ ce ni se usucă lacrimile de râs provocate de măscăricii media.
Urmează apoi lacrimile de durere. Durerea de a fi prostiţi de nişte şmecheri, durerea de a nu putea justifica copiilor noştrii RÂSUL NOSTRU COMPLICE. Iată o poezie (dintre multele altele interzise de regimul comunist) scrisă de Corneliu Vadim Tudor după ce s-a retras din Partidul Comunist Român (ceeace nu s-a întâmplat cu Iliescu, Constantinescu, Băsescu)
fragment
---
"Ai cui sunteţi? ce iele vă mai fată?
eu nu mă pot mira îndeajuns
ce câini vă muşcă inima turbată
ce patriarh al şerpilor v-a uns?
Înnebunit de lipsuri şi de boală
răpus de frig şi umilinţe vii
românul nostru nu se prea răscoală
el rabdă precum sfinţii în pustii
Iar slăbiciunea asta nu vă scapă
voi puneţi bir pe capul lui smerit
îl răstigniţi cu pâine şi cu apă
în gura lui căluşu-a putrezit
Îl învăţaţi iubirea cu de-a sila
şi idoli strâmbi îi daţi la închinat
fanarioţi ce nu cunoaşteţi mila
ai cui sunteţi? ce iele v-au fătat?
Apoi îi vindeţi predici farisee
despre tărâmul cel făgăduit
el ştie tot şi nici n-aveţi idee
cum ţine minte tot ce-a pătimit
N-aţi luat-o bine nu aşa se face
acest norod se zbate în nevoi
lăsaţi-l slobod să trăiască-n pace
doar nu-i o turmă searbădă de oi
Eraţi săraci - şi azi aveţi avere
eraţi umili- şi azi sunteţi trufaşi
aţi luat şi dreptul robilor să spere
ei nu mai au strămoşi şi nici urmaşi
--------
Am să zdrobesc cândva această haită
de îmbuibaţi, de hoţi şi trădători
iar de-am să prind pe vreunul că se vaită
a şaptea spiţă am s-o dau la ciori...
ATENŢIE! Această poezie a fosr scrisă de Corneliu Vadim Tudor ÎNAINTE DE 1989!,( adică pe timpul lui Ceauşescu!)
Technorati Tags: 




Publică un comentariu nou