Folclorul muzical românesc cuprinde toate creaţiile culturii spirituale populare româneşti din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moştenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna şi a popoarelor din care ei au luat naştere.[1] Articolul de faţă se referă la folclorul de pe teritoriul actual al României (cu puţine excepţii, create de modificarea hotarelor de-a lungul istoriei). Etniile creatoare de folclor studiate în articol sunt, în cea mai mare parte,[2] vorbitorii de dialecte româneşti (nord-dunărean, dar şi – în limita cercetărilor efectuate – aromân şi meglenoromân).[3]
Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două ştiinţe apropiate: folcloristica[4] şi etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva şcoli naţionale; între ele, o poziţie semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte şcoli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. În vreme ce folcloristica se concentrează pe studii monografice făcute în interiorul unei etnii, etnomuzicologia se preocupă de studiul comparat între naţiuni.[5] Astfel, în funcţie de perspectiva cuvenită, folclorul muzical din România se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naţionalităţi, fie între celelalte ramuri de folclor românesc. Indiferent care dintre cele două căi este urmată mai întâi, categoriile obţinute sunt înglobate în folclorul universal.
Dacă etnomuzicologia este apanajul secolului XX, folcloristica nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura şi muzica tradiţională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii.[6] Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără reţineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese şi a concluziilor obţinute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conţinuturi de informaţii. Acea metodologie cuprinde principii, metode şi o tipizare a studiilor folclorice. Anume, există trei tipuri (sau etape): culegerea de materiale, clasificarea şi interpretarea lor.
Sub delimitarea folcloristicii,[7] folclorul muzical constituie o ramură a creaţiei tradiţionale româneşti, alături de: folclorul literar, dans şi teatrul popular.[8][9]
Pentru a cataloga componentele folclorului, în studiile de specialitate se recurge adeseori la termeni precum „gen” şi „specie”. Cum nu s-a putut stabili exact „întinderea” fiecăruia şi ambiguităţi continuă să existe, vom aplica recomandarea folcloristului Gheorghe Oprea, de a numi toate aceste componente sub denumirea unică de „categorii”, fără a lăsa loc vreunei ierarhii.[10]
Referinţe şi note de subsol
- ^ Ştiinţele folclorului nu se interesează de anumite demersuri ale studiului istoric sau ale ştiinţelor politice; în speţă, problema continuităţii poporului român şi disputa apartenenţelor la teritorii sunt irelevante. Mai grăitor pentru folclorişti este în ce măsură se „îmbină” mărturiile culese şi cât de bine exprimă o evoluţie clară. Cu alte cuvinte, folclorul nu îşi asumă decât sarcina de a atribui noile element descoperite teritoriilor unde se manifestă; de aici şi până la a numi etnia care le-a produs (mai cu seamă în situaţii istorice delicate, acolo unde nu există izvoare care să facă referire la indigeni), răspunderea aparţine altor discipline. Conchidem că apartenenţa etnică în studiul folcloric se realizează statistic, cu erorile de rigoare. Folcloriştii români Emilia Comişel şi Gheorghe Oprea adoptă poziţia publicistului André Varagnac.
- ^ Totuşi, urmând avantajele studiului comparat, se vor face referiri şi la naţiunile învecinate sau chiar prezente ca etnii minoritare pe teritoriul României.
- ^ Oprea (2002), pag. 603
- ^ Deşi folclorul reprezintă obiectul de studiu al folcloristicii, în vorbirea curentă, adeseori primul termen desemnează ambele înţelesuri. Oprea (2002), pag. 65
- ^ Oprea (2002), pag. 64-65
- ^ Situaţia e cu atât mai pregnantă în ţările române, unde, aşa cum se va vedea, culegerea de materiale literare a început aproape concomitent cu notarea muzicii; cele două activităţi au fost promovate într-o strânsă legătură. Oprea (2002), pag. 36-42 cu omisiuni
- ^ Punctul de vedere al etnomuzicologilor va reveni pe parcursul articolului, neconstituind totuşi baza sa teoretică; de pildă, aspectele comparative ale studiului folcloric vor fi corelate cu această disciplină (sau alte subiecte cu impact mai larg decât la nivel naţional). În cea mai mare parte, însă, va avea întâietate perspectiva folcloristicii, urmând tradiţia şcolii româneşti.
- ^ Oprea (2002), pag. 18
- ^ Oprea (2002), pag. 64
- ^ Oprea (2002), pag. 271
Technorati Tags: 
Publică un comentariu nou