Pentru COMUNICATE DE PRESĂ trimiteţi email AICI

Cu ceva timp în urmă Radu Berceanu afirma că există posibilitatea ca Drumul Naţional Timişoara-Lugoj-Drobeta Turnu Severin-Calafat să se transforme în autostradă, dacă traficul va depăşi 20.000 de masini pe zi.
Pe baza acestor afirmaţii, susţinute şi de studiile guvernamentale care se bazează pe finanţarea de la Uniunea Europeană pentru a lega Ungaria de Bulgaria trecând peste podul Calafat-Vidin, au început să crească preţurile la apartamentele din Calafat, iar pe traseul actualului drum naţional se cumpără terenuri peste tot unde preţul încă nu a crescut.
De curând, Ministerul Transporturilor a afirmat că va aloca 97,5 milioane euro pentru construcţia infrastructurii rutiere şi feroviare pentru podul Calafat-Vidin, cu o derulare a contractului de doi ani. Construcţia podului ar trebui finalizată la 31 decembrie 2010.
În urma acestor lucrări ar trebui expropriate cca. 34 ha de teren în Calafat iar, dacă se continuă cu autostrada mai sus menţionată, exproprierile se vor extinde pe tot traseul celor 4 judeţe. Exproprierile vor fi efectuate prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Negocierile de expropriere vor începe după 15 octombrie.
Comentarii recente
în urmă cu 1 zi 11 ore
în urmă cu 1 zi 12 ore
în urmă cu 3 săptămâni 18 ore
în urmă cu 3 săptămâni 18 ore
în urmă cu 3 săptămâni 1 zi
în urmă cu 3 săptămâni 2 zile
în urmă cu 3 săptămâni 3 zile
în urmă cu 4 săptămâni 2 zile
în urmă cu 4 săptămâni 4 zile
în urmă cu 4 săptămâni 5 zile