IPJ Mehedinţi, 1 februarie 2012

Suspecţi de furt identificaţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale l-au identificat pe suspectul furtului comis în luna august 2011, din locuința părţii vătămate S. ION, din comuna Balta, județul Mehedinți, faptă rămasă inițial cu autori necunoscuţi, ca fiind D. VICTOR, de 43 ani, din aceeași localitate. În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de suspect, prejudiciul în valoare de 1.000 lei fiind recuperat integral. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă în vederea confirmării începerii urmăririi penale.
D.VICTOR, în luna august 2011, a pătruns în locuinţa părţii vătămate S.ION, de unde a sustras bunuri în valoare de 1.000 lei.

În data de 31.01.2012, ora 14.30, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin, în urma investigaţiilor efectuate au documentat activitatea infracțională a lui L. MIHAI Alexandru, de 18 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, stabilindu-se în sarcina acestuia că, în noaptea de 31.12.2011/01.01.2012, a pătruns prin efracție într-o societate din municipiul Drobeta Turnu Severin, de unde a sustras un număr de 35 ceasuri de mână, faptă rămasă inițial cu autori neidentificați.
Prejudiciul estimat de către societatea păgubită la suma de 1.500 lei a fost recuperat în proporție de 60%.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208-209 alin. 1 lit. g și i din Codul Penal.

În data de 31.01.2012, în urma investigațiilor efectuate poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Strehaia, au identificat suspectul furtului comis în perioada 20.12.2011-18.01.2012, din locuința părții vătămate B. F., de 72 de ani, din comuna Tîmna, județul Mehedinți, în persoana lui C.AUREL, de 39 de ani, din comuna Dumbrava, județul Mehedinți, faptă rămasă inițial cu A.N.
Suspectul a sustras din locuinţa părţii vătămate obiecte de uz casnic în valoare de 300 lei, prejudiciu fiind nerecuperat. În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 Cod penal.

În data de 31.01.2012, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Vînju Mare, împreună cu agenţii Postului de Poliție Jiana, în urma investigaţiilor efectuate, au identificat suspecţii furtului comis în perioada 16.10 – 20.11.2011, în dauna părții vătămate T. Jenică, de 53 ani, din comuna Jiana, județul Mehedinți, în persoana lui H.G., de 17 ani, H. M., de 12 ani și P.I., de 13 ani, toți din comuna Jiana, județul Mehedinți.
Cei trei, în perioada menționată, în mod repetat au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate de unde au sustras un cazan de fabricat rachiu şi mai multe scule electrice în valoare de 2.500 lei, în cursul cercetărilor bunurile fiind recuperate și predate părții vătămate, valoarea acestora fiind de 1.300 lei.
De asemenea, cei trei au încercat să valorifice bunurile sustrase cu ajutorul lui S. DANIEL, de 24 ani, din localitatea Jiana, județul Mehedinți, persoană ce avea cunoștință că bunurile provin din furt.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat şi tăinuire, fapte prevăzută și pedepsite de art.208-209 şi art. art.221 alin.1 din Codul Penal.

Acţiuni preventive ale poliţiştilor mehedinţeni

În data de 31.01.2012, în intervalul orar 06.00-09.00 şi 17.00-20.00, poliţiştii Biroului Rutier Drumuri Europene şi Naționale şi ai formaţiunii rutiere din cadrul Poliţiei municipiului Orşova, au organizat şi executat o acţiune privind legalitatea transporturilor de marfă, ocazie cu care au fost controlate 24 autovehicule, au fost legitimate 27 persoane, aplicându-se 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.120 lei.

În data de 31.01.2012, în intervalul orar 09.00–12.00, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin au organizat şi executat o acțiune pe raza municipiului, pentru disciplinarea pietonilor care încalcă normele rutiere.
Cu această ocazie, au fost controlate 17 autovehicule, au fost legitimate 24 persoane, s-au constatat 12 abateri, şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.700 lei.

În data de 31.01.2012, în intervalul orar 14.00-18.00 , poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, au organizat şi executat o acțiune pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, pe linia acordării de prioritate pietonilor de către conducătorii de autovehicule, participanți la traficul rutier.
În cadrul acestei acţiuni, au fost controlate 17 autovehicule, au fost legitimate 21 persoane, s-au constatat 12 abateri, aplicându-se sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.800 lei. Totodată, au fost reţinute 6 permise de conducere.

În data de 31.01.2012, în intervalul orar 09.00–13.00 și 15.00–18.00, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Şimian au organizat şi executat o acțiune pe linia prevenirii si combaterii faptelor de evaziune fiscală si contrabandă pe raza localităților Șimian, Prunișor și Burila Mare, ocazie cu care au fost legitimate 24 persoane, au fost controlate 7 autovehicule, au fost verificate 2 vehicule cu tracţiune animală, şi s-au aplicat 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.600 lei.

Activităţi comune pentru identificarea unor suspecţi de infracţiuni

În data de 31.01.2012, ora 07.56, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Județean Mehedinți, despre faptul că, la secția Urgență a unității medicale s-a prezentat N.CRISTIAN, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care prezenta urme de vătămare corporal, afirmînd că, a fost victima unui accident rutier produs pe raza municipiului.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin, care a efectuat cercetarea, stabilind că, L.CĂTĂLIN, de 39 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Splai M.Viteazul, la intersecția cu strada Gh.Șincai nu a acordat prioritate de trecere lui N. CRISTIAN, de 18 ani, din Drobeta Turnu Severin, care se angajase în traversarea străzii prin loc special amenajat, marcat și semnalizat cu indicator ,, trecere pentru pietoni ”.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a pietonului N. CRISTIAN.
Conducătorul auto, L. CĂTĂLIN și pietonul nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.1 și 3 din Codul Penal .

În data de 31.01.2012, ora 16.10, Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată de către personalul medical al Spitalului Județean Mehedinți, despre faptul că, la secția Urgență, a acestei unități medicale s-a prezentat T.VASILICA, de 38 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, care prezenta urme de vătămare corporală afirmând că, a fost victima unui accident rutier produs pe str. Gh. Șincai, din municipiul Drobeta Turnu Severin.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin - Biroului Rutier, care a efectuat cercetarea, stabilind că, T. VASILICA, de 38 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea motocicleta proprietate personală, pe strada Ghe. Șincai, din cauza neatenției în conducere, a pierdut controlul acesteia și a căzut pe partea carosabilă a drumului public, autoaccidentându-se.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei motocicletei. Aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.1 și 3 din Codul Penal .

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Citate

Agricultura

Consolidarea agriculturii trebuie să se sprijine pe puternice organizaţii de cercetari ştiinţifică , de învăţământ agronomic , de educare agricolă a ţărănimii , de credit agricol, de valorificare superioară a producţiei; pe ridicarea satului sub toate f…(more)

— Gheorghe Ionescu-Şişeşti

Articole

Theme by Danetsoft and Danang Probo Sayekti inspired by Maksimer