Prefectul Ion Mîţu a evaluat situaţia apărută în urma ploilor torenţiale căzute în judeţul Mehedinţi. Afectată a fost în special zona de nord a judeţului. În localităţile Baia de Aramă, Broşteni, Bala şi Ponoarele au fost inundate aproape 150 de hectare de teren şi mai multe drumuri judeţene şi comunale.
O situaţie deosebită se înregistrează în comuna Ponearele unde “Podul lui Dumnezeu” a fost afectat şi bucăţi mari de stâncă s-au prăbuşit iar structura de rezistenţa a fost slabită. Prezent la faţa locului, Prefectul Ion Mîţu a hotărât ca în zonă, traficul rutier, pe D.J. 670, să fie restricţionat. Din cauza pericolului iminent, nu vor mai avea acces pe aici maşinile de mare tonaj. “Din fericire, pagubele produse de furia apelor nu sunt foarte mari. Nu avem oameni evacuaţi, nu avem animale moarte, doar suprafeţe de teren acoperite de apă. Chiar dacă în acest moment apele sunt în retragere, am dispus ca situaţia să fie atent monitorizată şi la nevoie să intervenim cu peste 150 de oameni aparţinînd Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a face faţă puhoiului de apă” a declarat prefectul.
Ion Mîţu le-a cerut tuturor primarilor din judeţ să asigure permanenţa la sediile primăriilor deoarece a fost emisă o avertizare cu cod galben, care vizează ploi însemnate cantitativ, în perioada 10 noiembrie, ora 1,00 – 11 noiembrie, ora 6,00. În acest interval sunt posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe rîurile interioare dar şi scurgeri de apă de pe versanţi. Acolo unde va fi cazul persoanele ale căror locuinţe se vor afla în pericol vor fi evacuate.
REALITATEA.NET - Ploile abundente au produs inundaţii în mai multe zone din ţară

Technorati Tags: 




Publică un comentariu nou